Respir un aer mai curat...

Am descoperit de curand un loc unde poti respira un aer mai bun... Piatra Neamt...un oras de munte, mare si care se mandreste cu muntele Ceahlau si Lacul Bicaz.Am urcat azi cu telegondola pana pe muntele Cozla, la altitudinea de 657 m. Toata plimbarea de la gara din Piatra Neamt pana sus pe munte a durat doar 6 minute, timp in care am admirat orasul si imprejurimile. Acolo sus doar sunetul vantului sau a leaganelor in care mici prichindeii se dadeau mai puteai auzi.
Trebuie sa va averitizez ca purtarea pantofilor cu toc este strict interzisa.Si asta...pentru ca, pe de o parte, este zona de munte si pe de alta parte, sunt numai pietre mari care stanjenesc mersul daca nu aveti o incaltaminte adecvata.
In schimb, nu trebuie sa va mai inarmati cu nimic altceva decat cu aparatul de fotografiat, pentru ca puteti sa mancati la una din terasele amplasate sus pe munte. Si aveti de unde alege...de la traditionalii mici cu bere, pana la cartofi prajiti. Asa ca tot ce va ramane este sa va hotarati sa respirati un aer mai curat...

Am pierdut....

Azi am pierdut. Nu bani, nu bijuterii...ci am pierdut un om care intotdeauna m-a sprijinit si pe al carui umar am plans cand viata m-a incercat. L-am pierdut pentru ca nu am vrut sa ma schimb...pentru ca sunt rea cu oamenii care stiu doar sa profite de altii si pentru ca nu stiu sa disimulez. Intotdeauna am incercat sa-i accept pe ceilati asa cum sunt ei...cu defectele si calitatile lor. In fond ...nimeni nu e perfect. Dar totul are o limita...cand intalnesti oameni fatarnici, perversi uiti ca trebuie sa fii bun chiar si cu oameni ca ei. Imi pare rau...dar nu pot. Cu timpul incepi sa cunosti caracterul celor cu care interactionezi sau chiar pe cei cu care locuiesti.Sunt o fire dificila, recunosc.Dar nu ma pot schimba.Chiar daca la prima vedere sunt o ''scorpie'' am un suflet mare, care mai varsa o lacrima cand urmareste la tv o stire despre un copil bolnav..sau despre un accident . Dar asta nu ma scuza...Sper ca intr-o zi sa ma ierti Roxy...am scris despre ea pentru ca stiu ca niciodata nu va citi acest post...ea nu este de accord cu crearea unui blog...Poate e mai bine asa...

Lost whitout you

Green Tea

Azi am sa vorbesc despre un loc plin de bunastare...un loc unde-ti poti gasi linistea interioara...este un colt rupt din lumea asta nebuna..undeva pe strada Dr.Burghelea...nu e un local de lux, e o casa cu etaj si mansarda...o casa in care poti bea un ceai fierbinte sau rece ( cu destula gheata) in Salonul Japonez sau cel Indian sau poti fuma din narghilea.Sau poti savura ceaiul in Salonul Mare sau in gradina. Pentru cei care vor sa se simta '' la inaltime'' pot urca si la mansarda. Dar acestea nu sunt singurele beneficii daca mergi la Green Tea...poti chiar savura un sandwish sau poti manca o felie de tort, dupa cum iti cere stomacul...:)).....
Dar specialitatea ''casei'' este binecunoscutul ceai...azi am baut ceai Hawait impreuna cu Doris ( prietena si colega de camera si de facultate) un ceai cu coaje de portocale, mango..o minunatie...si cu gheata..:)....iar in surdina am asculat Edith Piaf...
Si tot azi am reusit sa schimb cateva cuvinte cu buna mea prietena Andreea , care s-a indragostit de locul asta de cum a pasit in el...de aceea a si ramas sa lucreaze aici, desi e munca grea...:)

Tacking chance...

Bun...am urmarit zilele trecute un film care m-a pus pe ganduri , in ceea ce priveste viata asta pe care toti o avem...Filmul se numeste Tacking chance si il are in rol principal pe Kevin Becon. Este trista poveste a unui soldat ucis in Irak si vorbeste despre datoria omului fata de eroii care-si dau viata pentru pacea altor tari. Kevin Becon il escorteaza pe acesta pana in orasul lui natal din statul Wyoming - Dubois, intregul drum fiind unul de respect fata de cel ucis la datorie. Bine, acum sa recunoastem...vorbim despre un soldat american mort, nu despre unul roman. Nu spun ca romanilor nu le pasa atunci cand afla ca soldati romani mor in Irak sau Afganistan, dar cred ca aceasta stare de compasiune trece dupa cateva zile.

De- altfel, nu inteleg de ce noi trebuie sa luptam intr-un razboi care nici macar nu este al nostru, mai ales ca mor atat de multi soldati din cauza echipamentelor proaste. Chiar saptamana trecuta urmaream un reportaj care-l infatisa pe presedintele Traian Basescu in Irak plangand. Acum nu stiu de ce plangea...pentru ca se incheiase misiunea militarilor romani in Irak sau pentru ca-si amintea de cei care si-au dat viata in Irak. Singurul care stie raspunsul este chiar el.

Consider ca este important ca si tara asta in care traim atat de greu sa ajute alte tari pentru a-si redobandi pacea, dar de ce tocmai noi sa murim pentru ca nu avem echipamente mult mai scumpe si Hummere mult mai performante? Pentru ca eu chiar cred ca cei care au in maini puterea nu le pasa. Doar nu sunt pe front rude sau prieteni de-ai lor. Sunt doar simpli oameni care indeplinesc un ordin. In fond...un ordin nu se discuta, ci se executa!

Un nou inceput...

Bun...nu a fost chiar asa de greu sa-mi fac blog..adica majoritatea dintre noi isi dezvaluie viata pe blog...cred ca de-acum vine partea cea mai grea, si anume ce voi scrie in blogul meu...

Cu siguranta nu voi scrie despre viata mea personala, nu sunt genul care sa se deschida in fata voastra in asa masura incat sa stiti ce mananac , la ce ora sau cu cine.

Blogul meu va fi despre viata....despre experientele care m-au facut matura si despre ....lucruri frumoase....veti vedea voi pe parcurs...:)